- 50%

MI6. Adevăruri șocante despre istoria serviciilor secrete britanice

Adaugă la favoriteAdăugat la favoriteȘters de la favorite 0
Compară produsul

22.45lei

SKU: 31188 Categorie:

Învăluită mult timp în mister, existența Serviciului Secret de Informații Britanic (MI6) nici măcar nu era recunoscută. Cel puțin, nu oficial. Treptat, acesta a început să iasă din umbră, fiind chiar de acord cu realizarea unei istorii oficiale a primelor sale patru decenii de existență, până în 1949.Cartea de față oferă o perspectivă fără precedent asupra următorilor ani, de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial până în prezent, aruncând o privire, dincolo de ușile închise, spre pericolele, dramele, intrigile și ambiguitățile morale ale lumii spionajului. Pentru opinia publică, noțiunea de „spion“ a fost modelată de universurileficționale ale unor scriitori precum Ian Fleming și John le Carré. Gordon Corera le oferă cititorilor săi șansa de a pătrunde în această lume secretă și de a observa realitatea care a stat la baza ficțiunii.Corera prezintă cazurile interesante ale celor care au spionat, au mințit, au înșelat și, în unele cazuri, chiar și-au pierdut viața, având ca fundal marile evenimente care au marcat istoria recentă. O carte provocatoare, foarte bine documentată și excelent scrisă.Andrew Roberts, autorul bestsellerului Furtuna războiului

Specificații: MI6. Adevăruri șocante despre istoria serviciilor secrete britanice

Magazin
Magazin

litera.ro

Specification
Brand

Litera

Recenzii

0.0 din 5
0
0
0
0
0
Scrie o recenzie

Nu există recenzii deocamdată.

Fii primul care scrie o recenzie la “MI6. Adevăruri șocante despre istoria serviciilor secrete britanice”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

EpicCompare.ro
Logo
Compară produse
  • Total (0)
Compară
0
Shopping cart