Trăind cu zeii oferă o perspectivă la nivel global pe tot parcursul istoriei, lansând întrebări despre obiecte, locuri și activități umane, în încercarea de a înțelege semnificația credințelor religioase în contextual vieții publice a unei comunități sau a unei națiuni, modul în care acestea modelează relația dintre individ și stat și contribuția lor la construirea identității noastre. „Această carte minunată ne poartă prin toate colțurile lumii.“ Tom Holland, Observer „O carte extraordinară.“ Mary Beard, Guardian „Scopul lui MacGregor a fost mereu să-i facă pe oameni să își regândească locul în lume și să redescopere ce înseamnă să fii om.“ Simon Schama, Financial Times „Spiritual și isteț scrisă, complex construită, dar mereu ușor de citit.“ R.J.W. Evans, New York Review of Books Trăind cu zeii tratează un aspect central al existenței umane, anume că nu există nici o societate ai cărei membri să nu împărtășească o sumă de credințe și de convingeri de bază – o credință comună, o ideologie sau o religie – care depășesc viața fiecărui individ și reprezintă o componentă esențială a unei identități comunitare. Aceste credințe au nemăsurata putere de a defini – și de a dezbina – popoare. Mai mult, reprezintă o forță propulsoare în sistemele politice din multe părți ale lumii de azi. Uneori sunt de natură seculară, exemplul cel mai evident fiind acela al naționalismului, dar, de-a lungul timpului, au fost de cele mai multe ori de natură religioasă, în sensul cel mai larg al termenului. Trăind cu zeii nu este nici pe departe o istorie a religiilor, nici o pledoarie în favoarea credinței, și cu atât mai puțin o apărare a unui anumit sistem de credință. De înțelegerea modului în care trăim cu zeii noștri depinde și modul în care alegem să trăim cu semenii noștri. Neil MacGregor a fost director al National Gallery de la Londra între 1987 și 2002, director al British Museum între 2002 și 2015 și președinte al Comitetului Director al Forumului Humboldt de la Berlin între 2015 și 2018. A mai publicat A History of the World in 100 Objects [O istorie a lumii în 100 de obiecte], Shakespeare’s Restless World [Lumea neobosită a lui Shakespeare] și Germany: Memories of a Nation [Germania: Memorii ale unei națiuni], traduse în peste 12 limbi. În 2010 a primit Ordinul pentru Merite Deosebite, cea mai înaltă distincție civilă a Marii Britanii. În 2015, a primit Medalia Goethe și Premiul Național German. În 2018, emisiunea radiofonică Living with Gods a primit Premiul Sandford Saint Martin pentru Transmisiuni Religioase.
Nu există recenzii deocamdată.