Roma – Pasiuni Întunecate este volumul 2 al Seriei Pasiuni Când trecutul se întoarce, fuga nu mai este o soluție. La frageda vârstă de 10 ani, Regina este adoptată de Franco Nunzio, un bărbat fermecător, care toată viața și-a dorit o fiică, dar nu a fost să fie, asta până în ziua în care a văzut-o stând pe marginea minunatei Fontana di Trevi. Atunci inima lui a bătut mai tare pentru mititica brunetă cu ochi verzi amețitori. Dar viața în Familia Nunzio nu a fost așa cum și-a imaginat-o Regina. Nici pe departe. Fiind obligată să suporte hărțuirile constante ale lui Paolo, fratele ei vitreg, indiferența mamei adoptive și lipsa prezenței tatălui adoptiv, capul mafiei locale, tânăra hotărăște să-și ia viața în propriile mâini părăsind Roma pentru Manhattan. Alessandro Martinez. Crescând în laboratoarele tatălui său, Alberto Martinez, fondatorul A&A Health Care, visul lui Alessandro a fost să-i calce pe urme tatălui său și să devină un chimist recunoscut. Dar nu tot timpul lucrurile se întâmplă după un plan prestabilit. După ce a fost martor la uciderea tatălui său, Alessandro se vede nevoit să se retragă în colțurile întunecate ale Bronxului și să aștepte momentul propice răzbunării. Regina, fotomodel de succes și Alessandro, bărbatul din întuneric, vor lupta cu proprii demoni, dar și cu trecutul fiecăruia. Vor fi destul de puternici pentru a depăși obstacolele ce le apar în cale?
Nu există recenzii deocamdată.