Fie că e vorba de afaceri sau de plăcere, Lord Robert Carlisle își atinge întotdeauna scopurile. Din dorința de a-și clădi un nume în lumea celor mai importanți comercianți din Londra, Robert acceptă propunerea lui Henry Winslow de a-i deveni partener la cea mai mare companie de comerț naval din Anglia. Pentru asta, trebuie să îndeplinească o condiție mai puțin obișnuită: să-i găsească un soț ispititoarei fiice a viitorului său asociat. Lucru deloc ușor, având în vedere că tânăra nu are zestre, nu-i pasă de etichetă și, mai ales, e hotărâtă să lupte pentru ceea ce consideră a fi de drept al ei. Mariah Winslow nu vrea să accepte jocul lui Robert și face tot posibilul pentru a-l împiedica să-și ducă la bun sfârșit planul de a deveni partener la compania tatălui ei. Cunoscută în rândurile aristocrației drept Diavolița din pricina caracterului ei năvalnic, Mariah devine cel mai aprig dușman al lui Robert, deși încearcă să nu cadă în plasa farmecelor râvnitului burlac, vestit pentru șirul lung de inimi zdrobite. Curând însă, Lord Carlisle este prins în mrejele frumoasei Diavolițe și regretă înțelegerea încheiată, fiind nevoit să aleagă între a cuceri inima celei care i-a răpit liniștea și a-și îndeplini ambiția de-o viață. Rămâne de văzut ce drum vă alege fiecare din cei doi: dragostea sau rațiunea?
Nu există recenzii deocamdată.