Nichita si securitatea

In timp ce poezia lui plutea, idealista, inaripata, peste mizeriile cotidianului,  prietenia celui care o scria fata de oricine si, nu o data, tocmai fata de oficiali  ai regimului, nu era de natura sa ii atraga un plus de respect printre cei care  ar fi asteptat din partea lui si o verticalitate civica. Cartea de fata se cuvine privita ca un act de onoare si de justitie morala,  chipul poetului fiind reabilitat, in sfarsit, cu probe care atarna greu in  cumpana. Observarea vigilenta si raportarea fara preget ori tergiversare  a cuvintelor, atitudinilor, contextelor in care Nichita Stanescu s-a raportat  critic la dictatura, la supravegherea cetatenilor, la cenzura si la multe  dintre oprelistile care barau calea romanilor catre libertate permite astazi  reconstituirea mai adecvata, pentru ca este mai adevarata, a modului lui  de a fi si de a intelege faptul de viata; dar si al creatorului de literatura si de  constiinta artistica in acele vremuri, nu tocmai indepartate. (Ovidiu Pecican) Cu toate ca Nichita nu si-a manifestat niciodata in mod public nemultumirea  sau ostilitatea la adresa regimului comunist, afirmandu-se chiar printr-o  serie de gesturi de curtoazie fata de acesta, atat in opera sa, cat si in viata  personala, Securitatea ii va deschide un prim dosar in 1970 („an al agravarii  iremediabile a unei lungi si sfasietoare crize existentiale“, dupa cum avea  sa declare prietenul sau, Alexandru Condeescu), ii va instala in locuinta un  sistem de ascultare (T.O.) si ii va rezerva un amplu Dosar Documentar  (nr. 10966 [2]), ce are nu mai putin de 4 volume. Cercetarea documentelor aflate in aceste dosare ne face sa afirmam cu  certitudine ca, in ele, nu exista niciun document de colaborare a poetului cu  Securitatea si nicio dovada ca acesta ar fi avut vreun contact institutional cu  organele de represiune. (Fabian Anton)