SERIA „FETE ȘI SECRETE“ Regina Spark l-a iubit dintotdeauna pe Broderick Killoran, temutul proprietar al clubului Bârlogul Diavolului, care a salvat-o și i-a oferit o viață mai bună decât pe străzile nemiloase de la periferia Londrei. Deși Reggie – așa cum o știu toți – este apreciată de familia Killoran și a devenit prietena și confidenta lui Broderick, ea nu i-a mărturisit niciodată ce simte cu adevărat pentru el. Și nu și-a ascuns doar sentimentele, ci și intenția de a pleca de la club pentru a-și deschide propria afacere. Deși Broderick și-a clădit imperiul cu viclenie și cu sânge-rece și vrea cu orice preț să fie acceptat de înalta societate, loialitatea față de familie este cea mai importantă pentru el. Iar când află de intențiile ascunse ale lui Reggie de a-l părăsi pentru a-și clădi propriul viitor, nu îi poate ierta trădarea. Așa că reacționează cum ar face-o cu orice rival în afaceri – printr-o răzbunare rapidă. Însă, în loc să fie intimidată, Reggie răspunde cu o furie care îl șochează pe Broderick și aprinde în el pasiuni profunde. Și în timp ce bătălia voințelor se duce în lumina strălucitoare a balurilor londoneze, sunt scoase la iveală secrete care ar putea fi dezastruoase în ochii înaltei societăți – dar și de neprețuit pentru inimă. „O poveste frumoasă și emoționantă despre dragoste și mântuire, care demonstrează că uneori cea mai mare comoară se află chiar sub ochii tăi.“ Kirkus Reviews Christi Caldwell este o bine-cunoscută scriitoare de historical romance, publicând până în prezent 35 de titluri. Multe au fost prezenţe constante în topurile USA Today, New York Times şi Publishers Weekly.
Nu există recenzii deocamdată.