- 55%

Corespondenta Regina Maria – Cella Delavrancea (1913-1937)

Adaugă la favoriteAdăugat la favoriteȘters de la favorite 0
Compară produsul

45.00lei

SKU: 39997 Categorie:

Ediţie îngrijită, cuvânt-înainte şi note de Cătălina Opaschi Corespondența dintre Regina Maria a României și Cella Delavrancea acoperă una dintre cele mai frământate perioade din istoria României – Marele Război și anii interbelici. Reunite spiritual pe tărâmul patriotismului și al spiritului creator, Regina și sensibila artistă își împărtășeau durerile, îndoielile, neîmplinirile, dar și credința nestrămutată în izbânda la care sperau și pentru care luptaseră. Ni se oferă astfel o mărturie de excepție privind societatea românească a vremii, precum și amănunte din viața politică și culturală dinainte de al Doilea Război Mondial. Pline de farmec sunt relatările Cellei Delavrancea despre efervescența spirituală a saloanelor franceze în care tronau cu autoritate compatrioatele noastre Elena Văcărescu, Martha Bibescu și Elena Suțu-Morand, dar și dezvăluirea proiectelor literare și sociale ale Reginei Maria.   „Cartea reunește scrisorile care au supraviețuit dintr-un, probabil, lung șir de epistole schimbate, timp de peste trei decenii, de două mari Doamne ale spiritului, care au lăsat o amprentă adâncă asupra istoriei și culturii române. Fiecare din locul rezervat ei de Providență, dar unite prin aceeași sensibilitate, spiritualitate, patriotism și talent autentic. Rareori avem prilejul să fim părtași, prin lectură, la o prietenie atât de neobișnuită.“ Cătălina Opaschi

Specificații: Corespondenta Regina Maria – Cella Delavrancea (1913-1937)

Magazin
Magazin

litera.ro

Specification
Brand

Litera

Recenzii

0.0 din 5
0
0
0
0
0
Scrie o recenzie

Nu există recenzii deocamdată.

Fii primul care scrie o recenzie la “Corespondenta Regina Maria – Cella Delavrancea (1913-1937)”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

EpicCompare.ro
Logo
Compară produse
  • Total (0)
Compară
0
Shopping cart