„Brâncoveanu nu a fost un suveran feudal clasic, limitatși brutal, ci un intelectual în toată puterea cuvântului, carescria scrisori și ținea un soi de jurnal intim, practica regulatarta oratoriei, cunoștea numerologie și stăpânea meșteșugulcifrării, iar palatele, bisericile și mănăstirile care au rămasde la el poartă apăsat amprenta gustului său artistic: unul,spun specialiștii, de cel mai bun nivel. [hellip;] Pasiunea sareală pentru carte, pentru cuvântul frumos, scris sau rostit,pentru arhitectură și pictură, pentru gastronomia rafinatăși enologie, pentru costume și ceremonial îl scoate dintiparul conducătorului feudal și-l înscrie într-o paradigmăa domnitorului complex, care anunță, de fapt, zorii epociimoderne.” (Răzvan Voncu) „Aceasta este, de fapt, marea lecție a lui ConstantinBrâncoveanu. Pentru el, Țara Românească nu a fost doarun teritoriu care, bine administrat, să le ofere locuitorilor un nivel acceptabil de siguranță personală și de prosperitatematerială. Un stat nu înseamnă doar poliție și justițiedreaptă, sănătate și economie. O țară există, de fapt, atâttimp cât produce cultură. Iar diriguitorul treburilor publice areobligația de a le furniza cetățenilor nu numai prosperitateși siguranță materială, ci și acces la cunoaștere și cultură.Domnia lui Brâncoveanu și personalitatea sa au fost un aliajfericit între material și spiritual. Un aliaj în care mintea a foststăpână pe materie, nu invers.” (Ionuț Vulpescu)
Nu există recenzii deocamdată.