Chiar daca, spre deosebire de epoca extrem de controversata a formarii poporului daco-roman avem la dispozitie mult mai multe surse si documente exponentiale, dilemele si incertitudinile unei istorii din ce in ce mai complicate se perpetueaza si in perioada imediat urmatoare, cea a consolidarii primelor entitati si formatiuni pre-statale medievale romanesti. In ultimele secole ale celui dintai mileniu de dupa Hristos si primele veacuri ale mileniului urmator pana la ultimele mari invazii mongolo-tatare, in regiunile care au avut o dominanta si o continuitate daco-romana indiscutabila (asadar, pe o suprafata mult mai intinsa decat cea a celor trei Tari Romane acreditate de traditia istorica – Muntenia, Moldova si Transilvania) au aparut puzderie de „state”, cnezate, voievodate, „tari”, ducate, enclave cu identitate adesea suprapusa, care formau paradigma post-daco-romana, una extrem de complexa si greu de prins intr-o singura ecuatie etno-culturala, religioasa, militara – istorica in sens larg. …Cine vor fi fost ei toti acesti Litovoi, Glad, Gelu, Menumorut, Seneslau, Miselav, Bezerenbam, Tatos, Ahtum, Chanadin, Barbat, Dimitrie, Farcas, Sestlav, Balica, Dobrotici, Ivanco, Basarab, Dragos, Bogdan s.a.m.d., cat de romani sau ce vor fi fost ei, cui se vor fi inchinat sau supus ei, ce teritorii au controlat si la ce s-au dedat pentru a obtine drogul amagitor al puterii – toate acestea sunt intrebari care nu se pot rezolva deodata, fara dubii, irevocabil. Sa ne bucuram, insa, impreuna de acest caleidoscop de fapte, nume si intamplari, dincolo de care se intrevede usor piezis povestea unui popor unic, efectiv reprezentand – potrivit sintagmei lansate de un reputat om de cultura – „o enigma si un miracol istoric”…
Nu există recenzii deocamdată.