- 80%

Spune da vietii. Orice s-ar intampla

Adaugă la favoriteAdăugat la favoriteȘters de la favorite 0
Compară produsul
SKU: 38712 Categorie:

La unsprezece luni după eliberarea sa din lagărele naziste în care și-a pierdut aproape toată familia, Viktor E. Frankl ține o serie de conferințe publice la Viena, orașul unde s-a întors să profeseze. În ele, psihiatrul care curând va deveni cunoscut în toată lumea își prezintă reflecțiile despre sensul existenței, reziliență și importanța unei vieți trăite deplin, chiar și atunci când avem de înfruntat cele mai grele obstacole. Convingerea lui fundamentală, pe care experiența războiului n-a făcut decât să i-o întărească și să i-o clarifice, este că fiecare criză conține o șansă. În ciuda ororilor de nedescris ale lagărului, Frankl învățase de la colegii de detenție că este întotdeauna posibil să spui „da“ vieții. Prelegerile incluse în acest volum subliniază și o altă temă care va deveni un leitmotiv al întregii lui opere și activități profesionale: respingerea tendințelor reducționiste din psihoterapie – și mai general din interpretarea lumii și a ființei omenești – și „reumanizarea“ medicinei. Cuvintele lui reverberează peste decenii, dovedindu-se tulburător de relevante pentru lumea de azi și pentru perioada de răsturnări și reconsiderări culturale și umane pe care o trăim cu toții.   „Această carte admirabilă își depășește contextul originar, oferindu-ne înțelepciune și îndrumare.“ Publishers Weekly „Șaptezeci de ani mai târziu, filozofia lui Frankl este în continuare o sursă de inspirație.“ Kirkus Reviews

Specificații: Spune da vietii. Orice s-ar intampla

Magazin
Magazin

litera.ro

Specification
Brand

Litera

Recenzii

0.0 din 5
0
0
0
0
0
Scrie o recenzie

Nu există recenzii deocamdată.

Fii primul care scrie o recenzie la “Spune da vietii. Orice s-ar intampla”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

EpicCompare.ro
Logo
Compară produse
  • Total (0)
Compară
0
Shopping cart