Crimă și pedeapsă

bdquo;Crimă şi pedeapsă este povestea unei idei, pe care o intruchipează, pro şi contra, toate personajele cărţii, şi nu doar Raskolnikov: ideea naturilor superioare infracirc;ngacirc;nd obstacolele, a luptei cu stupidele prejudecăţi umanitariste, a aleşilor ce dispun in voie de inertul material uman, a conducătorilor cu drepturi nelimitate şi subjugacirc;nd pe temeiul unui plan calculat la rece milioane de sclavi, a forţei neindurătoare căreia trebuie toţi să i se supună fără să cracirc;cnească, ideea cezarismului, ideea napoleoniană, ideea supraomului.rdquo; Ion Ianoşi bdquo;Etalon al romanului dostoievskian, Crimă şi pedeapsă nu are nevoie de vreo recomandare specială din partea criticului, el se recomandă singur ca o capodoperă a literaturii ruse şi universale, receptată ca atare pretutindeni. […] Prin problematica pe care o intruchipează, Raskolnikov a devenit arhetipul intelectualului inzestrat, protestatar ispitit de teoria supraomului, instrăinat, in sensul modern al cuvacirc;ntului, dar mai ales al celui care, săvacirc;rshy;şind o crimă, işi asumă, pacirc;nă la urmă, şi pedeapsa -ispăşire.rdquo; Albert Kovaacute;cs bdquo;Cred că cea mai importantă, cea mai inrădăcinată nevoie a poporului rus este nevoia de suferinţă perpetuă şi nepotolită, pretutindeni şi in toate. S -ar părea că de această sete de suferinţă s -a molipsit de la inceputul veacurilor. Poporul rus chiar şi in fericire are negreşit o porţiune de suferinţă, altfel pentru el fericirea nu ar fi deplină.rdquo; F.M. Dostoievski bdquo;Un scriitor al cărui interes se indreaptă mai degrabă către con – diţia umană mizeră, către păcat, viciu şi către hăurile poftei tru – peşti şi ale patimii, decacirc;t către nobleţea sufletului şi a trupului.rdquo; Thomas Mann bdquo;Dostoievski este singurul psiholog de la care mai pot invăţa ceva.rdquo; Friedrich Nietzsche